7. Acordul privind salvgardarea

Acordul privind salvgardarea autorizeaza tarile importatoare sa limiteze importurile pentru o perioada de timp daca, in rezultatul investigarilor efectuate de autoritatile competente, s-a stabilit ca importarea se efectueaza in cantitati exagerate si cauzeaza un prejudiciu grav ramurii nationale de productie producatoare de marfuri similare sau a celor care concureaza in mod nemijlocit cu cele importate.
In Acord se expun criteriile ce trebuie sa fie luate in consideratie de autoritatile ce desfasoara investigarea pentru a determina in ce masura importurile cauzeaza prejudiciu grav ramurii concrete de productie nationala (Acordul privind Salvgardarea, art. 4:2). Termenul „dauna grava” este definit ca „degradarea notabila a situatiei unei ramuri de productie nationala”. Acordul pune accent pe transparenta si pe respectarea stricta a cerintelor procedurale. Unul din criteriile cerintelor procedurale este de a oferi furnizorilor straini si statelor, interesele carora pot fi afectate intr-un mod nefavorabil de actiunile de salvgardare propuse, posibilitatea de a aduce dovezi si de-asi apara adecvat interesele.
Scopul primar in asigurarea acestor masuri temporare de protectie marita este de a acorda timp ramurii nationale afectate in vederea pregatirii pentru concurenta sporita cu care se va confrunta dupa inlaturarea restrictiilor.
In principiu, masurile de salvgardare nu pot fi indreptate spre importuri dintr-o tara anume. Totusi, Acordul descrie in ce mod o cota poate fi acordata tarilor furnizoare, inclusiv circumstantele exceptionale, cind importurile din anumite tari au sporit neproportional de rapid. O masura de salvgardare nu va dura mai mult de 4 ani, desi aceasta perioada poate fi extinsa pina la opt ani, cu conditia ca o autoritate nationala determina ca masura data este necesara si ca exista probe ce dovedesc ca industria se ajusteaza. Masurile impuse pentru mai mult de un an de zile trebuie sa fie liberalizate in timp. Tarile in curs de dezvoltare pot impune aceste restrictii pentru o perioada maxima de 10 ani.
Fiind impusa, actiunea de salvgardare se va aplica doar in masura necesara prevenirii sau remedierii prejudiciului grav si de a ajuta industria respectiva sa se restabileasca. Actiunile de salvgardare nu vor fi autorizate daca problemele cu care se confrunta industria nationala au o alta origine decit cea legata de importurile exagerate.
Acordul permite ca, in situatii exceptionale, tarile membre sa deroge de la regula nediscriminarii si sa aplice restrictiile contingentare numai pentru una sau mai multe tari, cind importurile din aceste tari „ au crescut intr-un procentaj disproportional in raport cu cresterea totala a importurilor produsului in cauza”. Pentru a se asigura ca asemenea actiuni sunt luate numai in situatii exceptionale, Acordul stabileste ca acestea ar trebui luate numai dupa consultari cu Comitetul privind Salvgardarea si cu aprobarea acestuia. Cu alte cuvinte, nu este permisa adoptarea masurilor de salvgardare care sa restrictioneze importurile, cind numai citiva producatori considera ca nu pot face fata concurentei la import.
Atunci cind o tara impune restrictii asupra importurilor in scopul protejarii producatorilor sai interni, ea trebuie sa ofere compensatii comerciale suficiente ( de exemplu sub forma unor reduceri a taxelor vamale de catre tara care doreste sa adopte actiunea de salvgardare) tarilor ale caror interese comerciale ar putea fi afectate de aceste masuri. In caz contrar, tara exportatoare poate lua masuri de retorsiune, adica masuri similare fata de tara importatoare.